În ciuda numelui („atlet”), această afecţiune poate apărea la orice persoană.
Este o infecţie obișnuită datorată fungilor (ciuperci microscopice) pe care cei mai mulți oameni o contactează de la mersul pe jos cu picioarele goale în locuri umede, publice, cum ar fi la piscină sau vestiar. Piciorul de atlet se caracterizează prin prezenţa unor leziuni roz, uscate, fisurate, însoţite de pruritul (mâncărimea) tălpilor, dar şi între degetele de la picioare.
Pentru a reduce riscul de a contacta această afecţiune, dermatologii vă recomandă să luați următoarele măsuri de precauție:
- să purtaţi încălţăminte şi atunci când mergeţi la piscină, în sala de sport, la duș, în zonele cu vestiare sau în camera de hotel, deoarece ciupercile care cauzează piciorul de atlet pot fi pe podea.
- chiar dacă nu aţi mers cu picioarele goale în zone publice, să păstraţi picioarele uscate. Această ciupercă se dezvoltă în zonele calde, umede, cum ar fi cea creată în interiorul pantofilor. Pantofii care sunt fabricaţi din materiale sintetice, cum ar fi materialele plastice şi cauciucul sunt mai susceptibile să provoace transpirație și să mențină piciorul umed.
- spălaţi-vă zilnic picioarele cu apă şi săpun și uscați-le complet după spălare.
- purtaţi şosete din țesături naturale sau materiale care se usucă rapid. De asemenea, nu uitaţi să vă schimbaţi ciorapii în fiecare zi sau mai des, atunci când șosete sunt ude.
- dezinfectați periodic șosetele, prosoapele, lenjeria de pat.
- dacă este posibil, purtaţi alternativ perechile de pantofi, pentru a se asigura uscarea completă a acestora.
- dacă locuiţi cu cineva care are această afecțiune (piciorul de atlet), nu folosiți în comun prosoapele, lenjeria de pat, încălțămintea de casă, șosetele sau pantofii.
În cazul în care apar primele semne ale acestei afecţiuni, este necesar să vă programați la medicul dermatolog. Întârzierea începerii tratamentului corect duce la agravarea bolii dumneavoastră și se poate extinde și la alte zone ale corpului (axile, inghinal etc), iar persoanele din jur sunt în pericol de a se molipsi.